Înscriere 2020-2021
Oferta 2020-2021
Oferta educațională 2020-2021
VIZIUNEA
„Tot ceea ce ştim, credem şi gândim despre copil se reflectă în tot ceea ce facem pentru el”. Grădiniţa cu Program Prelungit Rază de Soare Târgovișteîşi propune sădescopere, să dezvolte şi să promoveze potenţialul nativ al fiecărui copil, oferindu-i totodată posibilitatea de ase bucura de toate şansele pe care le oferă educaţia.
Cu cât ne vom apropia mai mult de el şi îl vom înţelege mai bine cu atât vom învăţa mai multe despre ceea ce ar trebui să facem pentru a-l ajuta să crească şi să se dezvolte la nivelul întregului potenţial de care dispune.
MISIUNEA
Plecând de la ideea că fiecare copil este unic, misiunea noastră este aceea de a asigura o educaţie incluzivă şi de calitate, oferind un mediu educaţional centrat pe nevoile curente şi de viitor ale copiilor, în parteneriat şi în colaborare cu familia şi comunitatea, promovând toleranţa şi înţelegerea.
Grădiniţa „Rază de Soare” Târgoviște îşi propune să fie locul unde copilul găseşte o lume în care se poate manifesta liber în compania celor de-o vârstă cu el şi în care adultul, respectiv educatorul, să ia în serios întrebările şi acţiunile lui, făcându-l conştient de sentimentul autonomiei şi valorilor proprii.
Ne dorim să fim o grădiniţă:
– în care copiii zâmbesc, cântă şi se mişcă;
– în care părinţii sunt bineveniţi şi alături oricând de educatoare şi copii;
– în care toţi sunt importanţi (adulţi, copii) şi fiecare are propria lui valoare.
OFERTA EDUCAȚIONALĂ
Demersul educativ proiectat în grădiniţa noastră valorizează în cel mai înalt grad nevoia de joc şi de dezvoltare liber-creativă a copilului. Activităţile din curriculumul naţional sunt desfăşurate integrat si interdisciplinar, dând unitate si continuitate obiectivelor programei privind următoarele domenii:
- educaţia pentru ştiinţă, prin activităţi de cunoaştere a mediului înconjurător şi activităţi cu conţinut matematic;
- educaţia limbajului şi a comunicării orale;
- educaţia psiho-motrică, prin activităţi sportive şi de pregătire a motricităţii fine necesară scrierii;
- educaţia artistico-plastică, prin activităţi de muzică, desen, pictură, modelaj;
- educaţia pentru societate, prin activităţi moral-civice, de dezvoltare a deprinderilor practic-gospodăreşti, de educare a unui comportament ecologic.
Curriculum la decizia grădiniţei propune activităţi opţionale susţinute de către educatoare (Educaţie financiară, Educaţie ecologică, Matematică distractivă, În lumea poveştilor, Ne jucăm în culori, Creatori de modă, Codul bunelor maniere, Creionul fermecat etc.)
Grădiniţa Rază de Soare, Târgovişte este situată în apropiere de Şcoala Gimnazială cu clasele I-VIII Mihai Viteazul şi funcţionează în 2 clădiri construite în 1969, respectiv 1972. Capacitatea grădiniţei este de 380 de locuri, distribuite în 13 grupe: 10 grupe în program tradiţional, 3 în alterativa Step By Step.
Este grădiniţă de aplicaţie pentru Colegiul Naţional Constantin Cantacuzino din anul 1970, aici desfăşurându-şi practica pedagogică viitoarele educatoare şi învăţătoare.

Galerie foto
Cercul pedagogic cu tema „Educație outdoor – istoric și forme de manifestare”
* Grădină de relaxare, liniște și învățare
* Harta mentală
*Pauză muzicală-Gramofonul
* Atelier de literație „Ce surpriză!” *Spirala emoțiilor …Vezi mai mult

Pagina părinților
Contact
[harta]
Director,
Cătalina Cuculea
Strada: Virgil Drăghiceanu, nr. 3, Târgovişte, Dâmboviţa
Mobil: 0732 100284
E-mail: razadesoare2006@yahoo.com
ÎNSCRIERI 2019-2020
AN SCOLAR 2018-2019
GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT
“RAZĂ DE SOARE”
ALEXANDRU VASILESCU NR.7, TÂRGOVIŞTE
Web: www.gradinita-razadesoare.ro
Email: razadesoare2006@yahoo.com
Tel:0245631998/ 0732100284
ANUNŢ ÎNSCRIERI 2019-2020
- Capacitatea grădiniţei (conform planului de şcolarizare aprobat de ISJ D-ţa pentru anul şcolar 2019-2020)=365copii (grupa mică-100 copii, grupa mijlocie-123 copii, grupa mare-142 copii).
- Înscrierea peşcolarilor pentru anul 2019-2020 va avea loc între orele 9.00-14.00 de luni până vineri începând cu 20 mai 2019 în baza adresei M.E.N. 30367/11.04.2019.Ocuparea locurilor libere se va face în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare (copii de 5 ani ), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică ( copii de 3 ani). În baza HG nr. 1252/2012 şi în limita locurilor disponibile, pot fi înscrişi în grupa mică şi copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 3 ani.
- Locuri disponibile:
– pentru grupa mică(3-4 ani)=100 locuri
– pentru grupa mijlocie (4-5 ani)= 5 locuri
– pentru grupa mare (5-6 ani)= 0 locuri
În situaţia în care numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, repartizarea copiilor se va face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil.
- Criteriile gererale sunt:
- Copil orfan de ambii părinţi;
- Copil orfan de un singur părinte;
- Existenţa a unui frate/a unei surori în grădiniţă;
- Existenţa unui certificat medical de încadrare în gradul de handicap a copilului.
REINSCRIERE: 06.05.2019
INSCRIERE: 20.05.2019
- Acte necesare înscriere:
Cerere tip (se primeşte de la grădiniţă)
Copie certificat de naştere copil
Copie carte identitate părinţi/tutori/reprezentanţi legali
Adeverinţă de salariat părinte
Adeverinţă medicală de intrare în colectivitate, avizul epidemiologic şi fişa de vaccinări se vor prezenta în septembrie 2019 (documentele sunt obligatorii ca urmare a Ordinului M.S. 1002/M.E.C.T.S. 5057/2015).
Director,
Prof. Cuculea Catalina
PROIECTE ERASMUS+
ANUNŢ ÎNSCRIERI 2018-2019
AN SCOLAR 2017-2018
ANUNŢ ÎNSCRIERI 2018-2019
- GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT“RAZĂ DE SOARE”ALEXANDRU VASILESCU NR.7, TÂRGOVIŞTE
Web: www.gradinita-razadesoare.ro
Email: razadesoare2006@yahoo.com
Tel:0245631998/ 0732100284
- Capacitatea grădiniţei (conform planului de şcolarizare aprobat de ISJ D-ţa pentru anul şcolar 2018-2019)=330copii (grupa mică-75 copii, grupa mijlocie-123 copii, grupa mare-132 copii).
- Înscrierea peşcolarilor pentru anul 2018-2019 va avea loc între orele 9.00-14.00 de luni până vineri începând cu 21 mai 2018 în baza adresei M.E.N. 30062/27.04.2018.Ocuparea locurilor libere se va face în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare (copii de 5 ani ), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică ( copii de 3 ani). În baza HG nr. 1252/2012 şi în limita locurilor disponibile, pot fi înscrişi în grupa mică şi copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 3 ani.
- Locuri disponibile:
– pentru grupa mică(3-4 ani)=75 locuri
– pentru grupa mijlocie (4-5 ani)= 17 locuri
– pentru grupa mare (5-6 ani)= 6 locuri
În situaţia în care numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, repartizarea copiilor se va face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil.
- Criteriile gererale sunt:
- Copil orfan de ambii părinţi;
- Copil orfan de un singur părinte;
- Existenţa a unui frate/a unei surori în grădiniţă;
- Existenţa unui certificat medical de încadrare în gradul de handicap a copilului.
REINSCRIERE: 07.05.2018
INSCRIERE: 21.05.2018
- Acte necesare înscriere:
Cerere tip (se primeşte de la grădiniţă)
Copie certifiat de naştere copil
Copie carte identitate părinţi/tutori/reprezentanţi legali
Adeverinţă de salariat părinte
Adeverinţă medicală de intrare în colectivitate, avizul epidemiologic şi fişa de vaccinări se vor prezenta în septembrie 2018 (documentele sunt obligatorii ca urmare a Ordinului M.S. 1002/M.E.C.T.S. 5057/2015).
Director,Prof. Cuculea Catalina
ÎNSCRIERI 2017-2018
An scolar 2016-2017
ANUNŢ ÎNSCRIERI 2017-2018
- Capacitatea grădiniţei (conform planului de şcolarizare aprobat de ISJ D-ţa pentru anul şcolar 2017-2018)=330copii (grupa mică-84copii, grupa mijlocie-98copii, grupa mare-148copii).
- Înscrierea peşcolarilor pentru anul 2017-2018 va avea loc între orele 9.00-14.00 de luni până vineri începând cu 22 mai 2017 în baza adresei M.E.N. 30924/26.04.2017 şi adresei I.S.J. nr.364/M/27.04.2017.
- Ocuparea locurilor libere se va face în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare (copii de 5 ani ), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică ( copii de 3 ani). În baza HG nr. 1252/2012 şi în limita locurilor disponibile, pot fi înscrişi în grupa mică şi copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 3 ani.
- Locuri disponibile:
– pentru grupa mică(3-4 ani)=84 locuri
– pentru grupa mijlocie (4-5 ani)= 6 locuri
– pentru grupa mare (5-6 ani)= 23 locuri
În situaţia în care numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, repartizarea copiilor se va face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil.
Criteriile gererale sunt:
- Copil orfan de ambii părinţi;
- Copil orfan de un singur părinte;
- Existenţa a unui frate/a unei surori în grădiniţă;
- Existenţa unui certificat medical de încadrare în gradul de handicap a copilului.
19 iunie 2017- afişarea copiilor înscrişi în etapa I în grădiniţă
31 iulie 2017- afişarea copiilor inscrişi în etapa a II-a în grădiniţă
31 august 2017- afişarea grupelor constituite pentru anul şcolar 2017-2018
- Acte necesare înscriere:
Cerere tip (se primeşte de la grădiniţă)
Copie certifiat de naştere copil
Copie carte identitate părinţi/tutori/reprezentanţi legali
Adeverinţă de salariat părinte
Adeverinţă medicală de intrare în colectivitate, avizul epidemiologic şi fişa de vaccinări se vor prezenta în septembrie 2017 (documentele sunt obligatorii ca urmare a Ordinului M.S. 1002/M.E.C.T.S. 5057/2015).
Director,
Prof. Cuculea Catalina