În atenția părinților care doresc 𝙄𝙉𝙎𝘾𝙍𝙄𝙀𝙍𝙀𝘼 copiilor de vârstă preșcolară în grădinița noastră, în anul școlar 2023-2024!
Etapele de înscriere:
Etapa I
Faza 1: 15 – 20 iunie 2023
Faza 2: 21 – 26 iunie 2023
Faza 3: 27 – 30 iunie 2023
Etapa II
03 – 18 iulie 2023
Etapa de ajustări
20 – 30 august 2023
✅️Dosarele se vor depune la sediul grădiniței ( Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Târgoviște) de luni până vineri între orele 09.00 – 15.00.
𝗗𝗢𝗖𝗨𝗠𝗘𝗡𝗧𝗘𝗟𝗘 𝗡𝗘𝗖𝗘𝗦𝗔𝗥𝗘 ÎNSCRIERII COPILULUI LA GRĂDINIȚĂ:
- Dosar de carton;
- Cerere-tip de înscriere (descarcă cererea);
- Copie certificat de naștere al copilului;
- Copie carte de identitate ale părinților/reprezentanți legali/tutore;
- Adeverinţă de la locul de muncă pentru fiecare dintre părinți/ reprezentant legal;
- Certificat de căsătorie;
- Sentințe/ Hotărâri judecătorești (dacă este cazul);
- Declarație olografă (scrisă de mână și semnată) de către celălalt părinte (în cazul divorțului/ necăsătoriei) prin care își exprimă acordul cu privire la înscrierea copilului la acea unitate de învățământ;
- Documentele care dovedesc îndeplinirea criteriilor de departajare generale și specifice.
CRITERIILE GENERALE de departajare sunt următoarele:
- a) copilul are vârsta de 4 sau 5 ani împliniți la începutul anului școlar;
- b) domiciliul copilului/locul de muncă al unuia dintre părinți este situat în apropierea unității de învățământ unde părintele depune cererea de înscriere;
- c) cel puțin unul dintre părinți/reprezentanții legali ai copilului urmează o formă de învățământ la zi;
- d) existența unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți; situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți;
- e) existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
- f) ambii părinți ai copilului lucrează sau cel puțin unul dintre ei se încadrează în una dintre situațiile: (i) pensionat în conformitate cu prevederile legale; (ii) cu certificat de handicap; (iii) șomer, în căutarea unui loc de muncă, cu documente doveditoare de la Agenția de Ocupare a Forței de Muncă;
- g) existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului;
- h) existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă, în anul școlar pentru care se face înscrierea.
CRITERIILE SPECIFICE de departajare sunt următoarele:
- a) copilul are frate/ soră la școala și/ sau creșa din vecinătatea grădiniței (Școala Mihai Viteazul/ Creșa Prichindel).
Vă așteptăm!🤗